miercuri, 10 septembrie 2014

Forumul Partidului Democrat la Criuleni



În data de 6 septembrie, la Criulenbi a avut loc un eveniment organizat de Organizaţia Teritorială Criuleni a Partidului Democrat din Moldova. Circa 700 de membri şi simpatizanţi ai partidului s-au reunit în cadrul Forumului OT Criuleni. 
În cadrul Forumului au fost făcute totalurile activităţii Organizaţiei raionale PDM. Preşedintele OT a Partidului Democrat din Moldova, dl Iurie Andriuţa a menţionat importanţa consolidării echipei în raion şi a pus în prim plan importanţa fiecărui membru în cadrul organizaţiei.Anume din aceste considerente la organizaţie au aderat în ultum an peste 600 de noi membri. Un număr covârşitor al acestora sunt tineri. De fapt acesta este şi un lucru firesc, din considerentele că anume tinerilor le aparţine viitorul, dar viitorul fără implicare activă în politică nu poate fi făurit după placul şi necesităţile tinerilor. 
În cadrul evenimentului au luat cuvânt Ion Plămădeală, primarul satului Izbeşte, Preşedintele Organizaţiei de tineret din raion. Mesajul de mulţumire în adresa seniorilor din cadrul partidului a fost susţinut cu aplauze. Aceasta a dat dovadă că acţiunile întreprinse de tineret şi susţinute de seniori au avut o rezonanţă largă în societate. 


Dna Larisa Stavarache, Preşedintele Organizaţiei oamenilor în etate, la fel a pus în discuţie importanţa presoanelor în etate în cadrul partidului. Anume experienţşa de viaţă a lor, în majoritatea cazurilor permit adoptarea deciziilor corecte şi necesare activităţii de partid.
Dl Sergiu Istrati, primarul satului Slobozia Duşca, a menţionat că datorită susţinerii masive pe care a oferit-o miniştrii şi deputaţii Partidului Democrat din Moldova, a permis implimentarea a multor proiecte de importanţă strategică pentru satele din raion. Numai decizia propusă de către dl Vasile Botnaru, Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, de a aloca surse financiare din fondul rutier pentru reabilitatrea drumurilor locale cât de mult înseamnă pentru oamenii simpli. Investiţii în infrastructură, iluminare stradală, proiecte de aprovizionare cu apă şi canalizare, toate acestea au făcut ca viaţa oamenilor de la sate să devină şi mai bună.
Dna Ministru Valentina Buliga, a declarat că echipa Partidului Democrat face tot posibilul ca să îmbunătăţească viaţa anume persoanelor nevoiaşe, social vulnerabile, famiilor cu mulţi copii şi invalizilor. Societate şi statul este responsabil de aceste persoane care au ajuns din nefericire să fie o povară pentru noi toţi, dar nu şi uitaţi. Dar un sistem de asigurare cu pensii şi indemnizaţii nu poate fi fără o economie bine dezvoltată care să contribuie la suplinirea fondului asigurărilor sociale. Fiecare dintre noi trebuie să fie conştient că aportul fiecăruia face ca pensionarii şi persoanele social vulnerabile să poată primi surse financiare suficiente pentru un trai decent.
Dl Dumitru Diacov, Preşedintele de onoare a Partidului Democrat din Moldova, a ţinut să mulţumească tutor celor prezenţi pentru susţinerea şi încrederea pe care o au faţă de Partidul Democrat din Moldova. Din aceste considerente şi pentru a stimula cetăţenii de aşi desemna de sinestătător candidaţii în viitorul Legislativ, Partidul Democrat din Moldova a lansat campania - Tu alegi candidaţii. Aceste alegeri vor demostra cine din membrii Partidului Democrat merită să fiue în listele electorale şi se bucură de o autoritate în rândul partidului.
Preşedintele Parlamentului, dl Igor Corman a menţionat, că sunt încă foarte multe de făcut, ca oamenii să simtă cu adevărat o viaţă mai bună şi salarii decente, dar pentru aceasta este nevoie de multă muncă şi o echipă de profesionişti dedicată în exclusivitate atribuţiilor de serviciu. Anume această echipă o are Partidul Democrat din Moldova şi aceasta o demonstrează zi de zi membrii Guvernului şi deputaţii din parlament delegaţi de Partidul Democrat din Moldova. Campania Tu alegi candidaţii, pe care a lansat-o Partidul Democrat din Moldova va permite cetăţenilor să-şi aleagă deputaţii, pe cei care îi vor reprezenta şi le vor promova interesele la nivel de Parlament. Dl Corman a îndemnat membrii, susţinătorii şi chiar oamenii de rând să participe activ în data de 28 septembrie la scritinul pentru desemnarea candidaţilor Partidului Democrat din Moldova în următorul Legislativ.
În cadrul forumului, alţi peste 600 de noi membri ai PDM din raionul Criuleni şi-au primit carnetele de partid.

Pe final pentru cei prezenţi a fost organizat un concert cu participarea atât a ansamblurilor din raion cât şi a oaspeţilor de la Chişinău.

marți, 29 iulie 2014

Trofeul Democraţiei la Criuleni...

Echipa reprezintă un component indespensabil pentru succesul unui partid politic. Din aceste considerente, Partidul Democrat din Moldova pune accentul pe echipă, indiscutabil şi pe abilităţile fiecărui membru. În aceste condiţii putem să spunem cu fermitate că succesul partidului se datorează în exclusivitate potenţialului echipei şi capacităţii acestea de a se mobiliza.




Nu FINANŢELE. Nu STRATEGIA, ba chiar nici TEHNOLOGIA ELECTORALĂ nu poate concura cu efectele lucrului în echipă. Anume efortul echipei este cel care rămâne avantajul competitiv final, atât pentru faptul că este atât de puternic, întrucât este atât de rar. Cu regret, în Republica Moldova echipele se adună în jurul banilor sau în jurul puterii. Cum dispare aceste "motivaţii", echipa nu mai există. De ce este nevoie pentru ca echipa să fie motivată pentru a se mobiliza şi a lupta pentru obiectivele şi scopurile propuse? Din punctul nostru de vedere, este necesar ca fiecare membru a echipei să se simptă important şi solicitat nu doar în cadrul campaniei electorale. 



Din aceste considerente, şi pentru a consolida echipa Organizaţiei de tineret din raionul Criuleni a Partidului Democrat, în data de 26 şi 27 iulie a anului curent, în satul Slobozia Duşca, a fost organizată ediţia II a Trofeului Democraţiei. Preşedintele organizaţiei teritoriale Criuleni a Partidului Democrat din Moldova, dl Andriuţa a salutat iniţiativa tinerilor de a se mobiliza la asemenea acţiuni. Tinerii democraţi de astăzi sunt cei ce vor prelua estafeta de la actualii seniori a PDM-lui, promovând şi în continuare valorile democraţiei. 



Dna ministru Monica Babuc şi Preşedintele Organizaţiei de tineret dl Victor Zubcu, au felicitat participanţii cu această sărbătoare, remarcând în discursurile sale că anume tinerilor le revine cea mai mare responsabilitate pentru viitorul acestei ţări, iar faptul că cei prezenţi se răgăsesc anume în echipa Partidului Democrat încă o dată demonstrează că PDM este partidul viitorului Republicii Moldova. 



230 de tineri din 23 de localităţi a raionului au participat la acest eveniment. Pe parcursul a două zile, tinerii democraţi au dat dovadă în primul rând că ei pot fi o echipă consolidată. În cadrul evenimentului au fost organizate diferite probe sportive. Evident că spiritul de echipă, se vede la problele de genul volei, fotbal, tragerea funiei. Evident că nu am putut să omitem din program şi probe individuale precum sunt sahul şi damele.




În cadrul evenimentului a fost organizat un training în cadrul căruia a fost accentuată importanţa echipei în orice situaţie, de la un meci de fotbal, până la activitatea de partid. Şi într-un caz şi în altul, succesul depinde de capacitatea echipei de a sesiza importanţa conlucrării colective şi coordonării acţiunilor fiecărui membru a echipei.




Dar dacă e să ne referim totuşi la reezultatele competiţiilor atunci putem să remarcăm premianţii locului I la tragerea funiei - echipa din sat Cruglic.


La probele de volei şi minifotbal învigătoare a devenit echipa satului Cimişeni. Care de fapt au şi devenit deţinătorii Trofeului Democraţiei 2014. Pe locul doi s-au clasat tinerii democraţi din satul Oniţcani, iar pe trei - organizaţia de tineret din satul Slobozia Duşca. Locul I la şah a fost ocupat de Bacota Luminiţa din satul Dubăsarii Vechi. La dame premiant a fost Creciun Valentin din satul Işnovăţ.





Cu siguranţă asemenea acţiuni sunt binevenite şi necesare. Partidul Democrat din Moldova va susţine şi în continuare eforturile tinerilor într-u promovarea valorilor europene în Republica Moldova...

duminică, 20 iulie 2014

Tineretul democrat îşi doreşte o ţara fără mizerie şi gunoi...



În perioada estivălă fiecare se bucură de zilele cu soare ca să plece împreună cu prietenii sau familia la natură pe malul unui iaz, iar cei ce au posibilitatea merg şi la râu. Din nefericire pentru noi, malurile bazinelor acvatice mai degrabă arată ca o gunoişte masivă, plină de sticle, hârtii, deşeuri menagere etc. Această mizerie este lăsată de semenii noştri, de cei ce şi-au petrecut bine timpul, odihnindu-se în acete locuri cu adevărat pitoreşti. Cu regret cetăţenii nu înţeleg că casa lor e întreaga ţară şi nu doar apartamentul, ograda şi locuinţa unde dorm. Mentalitetul şi gândirea încă sovietică, înrădăcinată în oameni, că casa e a mea, iar restul nu mă interesează şi-a lăsat adânc urmele în comportamentul zi de zi inclusiv şi a tinerilor care nici nu au auzit de URSS. Logica de pe vremea comunismului: - După gardul meu nu mă interesează ce se petrece, în casa mea să fie bine şi curat, ce se întâmplă în afara ei, în afara satului, în afara ţării nici nu mă interesează. Indiferentţa societăţii a adus la faptul că avem mii de gunoişti neautorizate, Republica Moldova se confruntă cu o criză stringentă de apă potabilă calitativă, seacă iazirile şi râuleţele mici etc. Toate acestea influienţează negativ asupra sănătăţii copiilor noştri, ba chiar şi a celor ce încă nu s-a născut... 




Satele Slobozia Duşca şi Oniţcani din raionul Criuleni se află pe malul bătrânuluiNistru. Starea ecologică de pe malul Nistrului nu se deosebeşte cu ceva de cea reflectată mai sus. 



Mizerie totală. Plastiuc aruncat, sticle stricate, hârtie şi peliculă ce este împrăştiată de vânt. În aceste condiţii tinerii din organizaţiile primare de tineret ale Organizaţiei Teritoriale Criuleni a Partidului Democrat din Moldova, nu au putut să rămână indiferenţi faţă de ceea cum arată satele în care ei trăiesc.



Peste 4 km de mal a fost curăţat de gunoi în cadrul acţiunii date. 




Tinerii democraţi s-au organizat la o acţiune comună ca să strângă gunoiul lăsat de alţii şi au demonstrat tuturor că ei pot întreprinde acţiuni concrete pentru ca localitatea, raionul, ţara în care trăiesc să fie curată, fără gunoi şi mizerie. 


Acţiuni de genul dat vor mai fi întreprinse şi în alte localităţi din raionul Criuleni. Suntem convinşi că tinerii democraţi nu vor rămânea indiferenţi faţă de ceea ce se petrece în jurul lor, în ţara lor şi vor depune toate eforturile ca să curăţim ţara de mizerie...


marți, 24 iunie 2014

Echipa guvernamentală şi legislativă a Partidului Democrat din Moldova în Criuleni...



Fiecare zi de luni, miniştrii şi deputaţii exponenţi ai Partidului Democrat din Moldova merg în vizite de lucru prin raioanele ţării. În această săptămână, raionul Criuleni a fost gazda echipei guvernamentale şi legislative a Partidului Democrat din Moldova. Peste 20 de deputaţi, miniştri, viceminiştri au mers practic în toate satele raionului pentru a se întâlni cu oamenii de rând. Este salutat faptul că demnitarii noştrii îşi lasă fotoliile şi birourile confortabile din capitală şi merg în teritorii pentru a discuta cu oamenii de rând, pentru a vedea cu ochii lor cum trăiesc sau mai bine zis supraveţuiesc oamenii de la sate.



Cu totul că s-ar părea că satele şi oamenii sunt diferiţi, constatăm cu regret că problemele la toţi sunt practic aceleaşi. Insuficienţa surselor financiare, pensiile mici, lipsa locurilor de lucru etc. Deşi fiecare localitate poate identifica o problemă care este acută la momentul dat şi necesită implicarea demnitarilor din Guvern şi Parlament ca ea cel puţin să se facă auzită, ca mai apoi să fie şi soluţionată. Anume pentru aceste probleme locale şi identificarea soluţiilor au şi mers în Criuleni exponenţii Partidului Democrat din Moldova.

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, dl Marian Lupu a mers în satul Jăvreni unde a avut o discuţie cu localnicii în incinat casei de cultură. Necătând că era zi de luni, locuitorii satului au dat dovadă de interes faţă de vizita dlui Marian Lupu în satul lor. O problemă destul de stringentă cu care se confruntă localitatea este acoperişul Oficiului medicilor de familie din localitate care necesită o reparaţie urgentă, altfel clădirea va avea de suferit enorm.  Dl Marian Lupu, în discuţie cu dl Brânză Vasile, primarul din localitate şi dna Lidia Brânză, medic în cadrul edificiului medical, şi-a expus părerea cum ar putea fi soluţionată această problemă şi a promis că va pune umărul ca în decurs de un an de zile Oficiul medicilor de familie din satul Jăvreni să aibă un nou acoperiş.

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, dl Dumitru Diacov a efectuat o vizită în satul Slobozia Duşca. Deşi vizita era planificată pentru doar două ore, dl Diacov a avut cu cine discuta aproape 4 ore. În acest an, în sat s-a pornit reconstrucţia, mai bine zis construcţia de la zero a stadionului din localitate. Şantierul a fost vizitat de dl Diacov care analizând necesarul de finansare de care are nevoie localşitatea pentru a finaliza acest obiect de importanţă şi menire socială pentru oamenii din sat, a dat asigurări că va încerca să caute modalităţi de a ajuta localitatea ca până la data de 27 octombrie, adică de hramul satului, stadionul să fie dat în exploatare.

Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi familiei, dna Valentina Buliga a fost în satul Măgdăceşti. În incinta primăriei a fost organizat o întâlnire cu locuitorii. Oamenii veneau la întâlnire cu probleme concrete care necesită implicarea directă a dnei Ministru. Suntem convinşi că în următoarea perioadă o parte din ele vor fi soluţionate şi asta doar datorită faptului că ECHIPA PARTIDULUI DEMOCRAT NU ARUNCĂ VORBELE ÎN GOL. Promisiunile noastre sunt îndeplinite cu siguranţă...

Dna Monica Babuc, Ministrul Culturii a vizitat satul Dubăsarii Vechi. Deşi deja se întreprind măsuri de reparaţie a casei de cultură din localitate, starea dezastruoasă a edificiului cultural necesită o implicare directă a dnei Ministru. Au fost identificate mai multe probleme de ordin local, dar o atenţie deosebită a fost atrasă la identificarea de fonduri pentru ca cei peste 6000 de locuitori ai satului să poată beneficia de o casă de cultură bine amenajată, în care nu curge apa din tavan atunci când afară plouă, va fi cald pe timp de iarnă. Iată la ce se aşteaptă localnicii în urma vizitei dnei Monica Babuc.

Cererea localnicilor de a fi ajutaţi a fost transmisă demnitarilor, din aceste considerente suntem convinşi că în cadrul următorii vizite a demnitarilor în localităţi, fiecare dintre ei să vină cu  o soluţie pentru problemele identificate.

Problemele localităţilor din raionul Criuleni sunt asemănătoare cu cel din alte raioane a ţării. Aceasta se datorează faptului că pe parcursul anilor de independenţă satelor nu li s-a acordat atenţia cuvenită. Ba mai bine zis - satele Moldovei au fost uitate. Anume din aceste considerente echipa Partidului Democrat atrage o atenţie deosebită problemelor rurale. Dacă există probleme, atunci cu siguranţă sunt şi modalităţile de soluţionare a lor, iar Partidul Democrat din Moldova, va depune toate eforturile ca în această ţară să rămână cît maipuţine probleme nesoluţionate...

duminică, 15 iunie 2014

Conferinţa Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat din Criuleni

În data de 14 iunie, la Criuleni a avut loc Conferinţa Organizaţiei Femeilor a Organizaţiei Teritoriale Criuleni a Partidului Democrat din Moldova. La lucrările Conferinţei au participat delegate din toate localităţile raionului Criuleni. La eveniment au fost invitate Preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat din Moldova, dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, şi dna Zinaida Ivanschi Secretarul Organizaţiei de Femei a PDM.



În cadrul Conferinţei, dna Lidia Lucaşenco a făcut un raport al activităţii organizaţiei de femei pentru ultimul an calendaristic. A constatat că în cadrul Organizaţiei Teritoriale Criuleni a Partidului Democrat, femeile se implică foarte activ în diferite acţiuni. Cele aproximativ 400 de femei membre a Partidului Democrat din Criuleni, prin implicarea sa activă în viaţa social-politică a raionului Criuleni, demonstrează încă o dată că anume femeia este acel catalizator pentru ca societatea noastră să devină una armonioasă.




În discursurile sale dna DONŢU IULIA, din sat. Işnoveţ şi dna STAMATI LARISA, membru al Consiliului Naţional al OF a Partidului Democrat din Moldova, au remarcat importanţa implicării femeilor în viaţa social-politică. Partidul Democrat din Moldova, oferă această posibilitate şi oportunitate pentru toate femeile ce doresc să facă schimbările spre bine în această ţară.





În cadrul Conferinţei Organizaţiei de femei a OT Criuleni a PDM-lui, a fost pusă în discuţie necesetatea de a efectua nişte schimbări calitate în conducerea organizaţiei. Din aceste considerente s-a propus ca să fie aleasă în fruntea organizaţiei dna GALINA CAUIA, şefa Casei Teritoriale Asistenţă Socială. Dna Cauia este în primul rând un bun manager, un specialist în domeniu şi din aceste considerente delegaţii sunt convinşi că dumneaei are capacitatea de a consolida echipa şi va organiza femeile democrate, mai ales că anul curent este un an electoral. Vicepreşedinte a organizaţiei a fost aleasă dna TATIANA CIUDIN, sefa Centrului de zi "Speranţa", iar secretar al organizaţiei dna Dicusar Aliona.





Preşedintele Organizaţiei Teritoriale Criuleni a Partidului Democrat, dl IURIE ANDRIUŢA ia felicitat pe cei prezenţi cu ocazia organizării Conferinţei de partid, în acelaşi timp, Domnia Sa, are mari speranţe că o dată cu numirea dei GALINA CAUIA în funcţia de Preşedinte al Organizaţie de Femei a OT Criuleni a PDM-lui, situaţia se va schimba simţitor, iar femeile din rl Criuleni prin intermediul Organizaţiei de femei vor avea posibilitatea de veni cu diferite propuneri şi sugestii, întru îmbunătăţirea traiului în ţara noastră. Primarul satului Slobozia Duşca, dl ISTRATI SERGIU, a mulţumit mult colegilor de partid pentru faptul că au dorinţa şi curajul de a se implica în politică. Fiindcă o femee în politică este mult mai mult ca un bărbat politician. Femeea este mai responsabilă faţă de toate obligaţiunile inclusiv şi faţă de cele de partid.




În mesajul de felicitare, dna VALENTINA BULIGA, Preşedintele Organizaţiei de femei a Partidului Democrat din Moldova, a remarcat faptul că anume lor, femeilor le revine acea desagă de griji şi obligaţiuni pentru a menţine focul în vatră, pentru a avea grijă de copii şi familie. Recent întoarsă de la Conferinţşa Internaţională dedicată dezvoltării capitalului uman, dna Ministru a ţinut să informeze pe cei prezenţi, că conform unui studiu internaţional, 68% din tot volumul de lucru pe glob este efectuat de către femei. 52% din populaţia Pământului sunt femei, iar femeilor li se revine 10% din decizii. Deci femeile îndeplinesc cel mai mare volum de muncă, iar deciziile le adoptă bărbaţii şi cu regret nu de fiecare dată aceste decizii corespund şi intereselor femeii. Femeea este obligată să se implice foarte activ în vaţa politică a localităţii, a raionului, a ţării. Orice femee trebuie să fie motivată ca acţiunile şi deciziile întreprinse să fie discutate, luate în consideraţie şi implimentate. Demotivarea implicării femeilor în politică, ar avea consecinţe foarte grave pentru ţara noastră. În activitatea sa, Organizaţia de Femei a Partidului Democrat promovează anume aceste oportunităţi, pentru orice femeie ce doreşte să-şi impună şi părerea sa.



La finalul Conferinţei a fost prezentat şi un program cultural. Dl NICOLAE STAN din satul Işnovăţ a venit în faţa doamnelor cu un recital de poezii, iar colectivul etno-folcloric "Şoimanii" din satul Ratuş, conducător artistic dl ION CHIRCU au venit cu un buchet de cântece populare.


duminică, 1 iunie 2014

Echipa Partidului Democrat Criuleni - Cu deliciuri pentru pici...



A sunat ultimul sunet. Copii sunt deja în vacanţa bine meritată. Pe parcursul anului de învăţământ, fiecare dintre copii îşi făceau planurile împreună cu părinţii sau buneii unde îşi vor petrece vara. Cu regret marea majoritate a copiilor din ţara noastră, nu-şi vor permite să plece la mare sau chiar la o simplă tabără de vară...


În data de 1 iunie, prima zi de vară, tradiţional se sărbătoreşte Ziua internaţională a ocrotirii copilului. Anume în această zi copii aşteaptă de la maturi cea mai mică atenţie. Pentru unii chiar nu contează cadoul propriuzis. Copii sunt dornici de atenţia maturilor, care în virtutea învălmăşalei zi de zi, transferă pe planul doi, grija faţă de copii. Unii primesc cadouri sofisticate, alţii sunt gata să accepte măcar şi o bumboană sau un biscuit. Copii se vor simţi fericiţi. Dacă e să dăm aprecieri la sintagma - "Copilărie", atunci cu siguranţă am fi numit-o ca, perioada cea mai fericită din viaţa omului...


Şi echipa Partidului Democrat din raionul Criuleni, în ziua de 1 iunie, nu a rămas indiferentă. În satele din raionul Criuleni echpele mobile au împărţit la copii îngheţate şi dulciuri delicioase. În ochii fiecăruie se citea sinceritatea şi mulţumirea pentru acea mică atenţie cu care au venit la ei în sat echipa Partidului Democrat.






Practic în toate satele au fost organizate evenimente cu prilejul zilei de 1 iunie. Ajungând în sat. Dubăsarii Vechi, l-am găsit pe primarul localităţii, dl Lungu Gheorghe, înconjurat de copii. La rândul lor şi copii au venit pregătiţi la eveniment. Voie bună, cântece şi dansuri, jocuri şi competiţii sportive. Surprizele nu au contenit pe parcursul întregii zile. Alături de copii chiar şi maturii au primit satisfacţia morală aducându-şi aminte de vremurile când şi ei erau copii, atunci când părinţii lor le procurau o îngheţată în această zi deosebită de 1 iunie şi erau cei mai fericiţi...




Stimaţi părinţi!

Echipa Partidului Democrat, urează sănătate şi fericire copiilor DVS cu ocazia Zilei Internaţionale a Ocrotirii Copiilor. Suntem ferm convinşi că împreună v-om face tot posibilul ca copii noştri să crească într-o ţară democratică, în care chiar şi cel mai mic cetăţean al acestei ţări să simtă că anume el este viitorul Republicii Moldova, că acest stat este obligat să-i ofere condiţii pentru o copilărie fericită. Noi, maturii trebuie să înţelegem că ceea ce facem astăzi, va deveni în viitorul apropiat prezentul copiilor noştri. De deciziile pe care le primim noi, depinde în ce ţară vor trăi ei. Nici un copil nu merită să fie abandonat, să umble cerşind, să meargă iarna desculţ şi dezbrăcat, să rămână flămând. El nu poartă nici o vină pentru gafele părinţilor.

  

  

joi, 22 mai 2014

Ministrul Valentina Buliga de Duminica Mironositelor la Işnovăţ


Mai regina decat floarea doar femeia poate fi.

Mai adanca decat marea doar femeia poate fi.

Mai inalta ca destinul doar femeia poate fi.

Mai amara ca pelinul doar femeia poate fi.
Mai frumoasa decat viata doar femeia poate fi.
Mai desteapta ca povata doar femeia poate fi.
Mai cuminte ca poemul doar femeia poate fi.
Mai cumplita ca blestemul doar femeia poate fi.
Mai aproape decat dorul doar femeia poate fi.

Mai de soapta ca izvorul doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primavara doar femeia poate fi.

Si mai dulce ca vioara doar femeia poate fi.




Nu cred că cineva a descris femeia aşa cum a dezmerdat-o marele Dumitru Matcovschi. Fiecare dintre noi poartă un respect deosebit pentru mamele, soţiile, fiicele, surorile şi bunicile noastre. În toate veacurile femeea a fost venerată şi admirată, însă cu regret chiar şi în zilele noastre, EA, femeea nu este apreciată la justa valoare.




În data de 8 martie se serbează Ziua internaţională a femeii. Din păcate, o bună parte dintre bărbaţi îşi aduc aminte că partea frumoasă a omenirii "merită" un buchet de flori, poate şi un cadou formal. Despre această dată cunoaşte fiecare de la mic la mare, însă prea puţini dintre noi cunosc faptul că şi calendarul creştin, există o zi în care se serbează Ziua femeii. Această sărbătoare se numeşte - Duminica Mironositelor. În Duminica Mironositelor sunt cinstite femeile ce au venit la mormântul Mântuitorului nostru Isus Hristos cu miruri. Sfintele Femei Mironosite sunt modelele de credinţă pentru toate femeile creştine...



Din fericire, există localităţi în ţara noastră, unde această sărbătoare este un prilej pentru autorităţi de a cinsti femeile.



În satul Işnovăţ, raionul Criuleni, dl primar Andrei Duca, a organizat o sărbătoare de suflet pentru doamnele din localitate.



Femei de diferite vârste au fost prezente la aveniment, în cadrul căruia au evaluat ansamblul folcloric din localitate cât şi invitaţii, ansamblul etno-folcloric "Şoimanii" din satul Ratuş.



Invitatul de onoare la această sărbătoare afost Ministrul Valentina Buliga, vice-preşedintele Partidului Democrat din Moldova şi în acelaşi timp, Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDM-lui.



Întâlnită cu pâine şi sare, doamna Ministru s-a simţit între prieteni pe tot parcursul evenimentului. Doamnele se apropiau şi discutau cu d-na Buliga, de parcă se cunoşteau din copilărie.


Invitată să viziteze muzeul şi biblioteca din localitate, dna Ministru a menţionat cu regret nu fiecare localitate din ţara noastră se poate lăuda cu muzeul localităţi şi a salutat eforturile echipei de la Işnovăţ, în acelaşi timp menţionând că insuficienţa resurselor financiare, negativ se răsfrânge asupra întreg domeniului social şi cultural al ţării.



La eveniment au fost participat preotul din localitate, Preşedintele Organizaţiei raionale Criuleni, dl Iurie Andriuţa şi secretarul executiv al OT Criuleni din cadrul PDM, dna Loghin Maria.


Fiecare dintre cei prezenţi au mulţumit din suflet, dlui primar, Andrei Duca pentru sărbătoarea sufletului şi a femeii, pe care a organizat-o în localitate...